Tratamentul osteopatic manipulativ limitează constipația cronicăde’ un copilco’ sindromul Pitt-Hopkins

Participanți

• Număr: 1
• Descriere: copil, 10 ani. Sindromul Pitt-Hopkins confirmat prin analiză genetică, născutde’ 38 de săptămâni prin naștere eutocică,co’ o greutatede’ naștere de 3,620 kg, scor Apgar de 10de’ unu și cinci minute. Nu s-a detectat nicio patologie fetală în timpul sarcinii. Mama avea 44 de ani, nu fuma, nu consuma alcool și nu luase niciun medicament în timpul sarcinii. Nu există antecedente familiale de tulburări genetice (sora era, de asemenea, sănătoasă).
  Constipație prezentă de 6 ani,co’ 1-2 evacuări intestinale pe săptămână. Nu părea să existe durere și se folosea întotdeauna o clismă (cu masaj al abdomenului și al perineului), deoarece dieta bogată în fibre șide’xativele nu erau eficiente.
  Sindromul Pitt-Hopkins s-a manifestat prin mai multe probleme: miopiede’ ochiul stângco’ purtare de lentile de corecție, strabism (banda’j ocluziv), dimorfisme, hipotonie severă bilaterală a picioarelor, picior plat valgus (orteză), genunchi blocat, șolduri dislocate, scolioză moderată, hiperventilație episodică, reținere a respirației înva’re de veghe, dizabilitate intelectuală severă, mișcări stereotipe ale capului și mâinilor, dezvoltare motorie întârziată, absența comunicării verbale, tulburări de somn, autoagresivitate, anxietate. EEG-ul a arătat semne epileptogene în regiunile temporale, în ciuda’ faptului că copilul nu suferea de epilepsie și nu lua medicamente antiepileptice. Nu există antecedente de tratament medical, intervenție chirurgicală, alergii, colonoscopie sau examinare histologică a țesutului rectal.
  Examenul fizic a evidențiat semne vitale normale, fără dureride’ nivelul abdomenului și fără hepatomegalie sau splenomegalie. Examenul structural osteopatic a arătat hipertonie bilaterală a mușchilor flexori ai șoldului și paravertebrali, hipotonie musculară severăde’ nivelul gleznei, restricție a diafragmei fasciale, os iliac drept rotat anterior, sacru drept rotat, hipomobilitate a articulației sacroiliace stângi, mușchi accesorii pentru respirație suprasolicitați și rigiditate a toracelui inferior.

Intervenții și evaluări

• Evaluarea evacuării în cele 3 săptămâni dinaintea studiului, în timpul studiului și pânăde’ 10 săptămâni după încheierea studiului. Acestea au fost folosite în acest scop:
  • jurnal pentru a înregistra da’ta, ora, efortul, senzația de urgență, utilizarea dede’xative și/sau clisme;
  • QPGS-RIII partea A secțiunea C pentru a evalua cantitativ frecvența, severitatea și durata simptomelor de constipație;
  • Scala Bristol Stool Scale pentru consistența scaunelor și timpul de tranzit intestinal.
• 6 ședințe săptămânale de 30 de minute de OMT.
• OMT: tehnici de eliberare miofascială pentru umflături abdominale; tehnici de tensiune-contratensiune pentru valva ileocecală și articulația gastroduodenală; manipularea colonului și ridicarea mezenterică pentru îmbunătățirea funcției colonului; tehnici de eliberare miofascială, tehnici de țesut moale și tratament articulatorde’ nivelul coloanei pelvine, lombare și dorsale; tehnici de diafragmă toracică și pelvină; ridicarea coastelor și eliberarea suboccipitală.
• Evaluarea osteopatică a fost efectuată de doi osteopațico’ o experiență de peste cinci ani în pediatrie.
• Acestea au rămas neschimbate pe parcursul studiului:
  • o alimentație bogată în fibre și fructe;
  • obiceiurile de evacuare a intestinelor;
  • masaj și stimulare a abdomenului și a zonei perineale;
  • fizioterapie și înot o da’tă pe săptămână, iar activitatea psihomotorie de două ori pe săptămână.

Rezultate

OMT nu a prezentat efecte adverse.

În timpul studiului, jurnalul a arătat că numărul de evacuări a crescutde’ 2,5 pe săptămână (față de 1 pe săptămână înainte de studiu), în timp ce utilizarea clismei a scăzutde’ 1 pe săptămână. La prima monitorizare (la 5 săptămâni după încheierea tratamentului), evacuările au crescutde’ 3,2 pe săptămână, iar clismelede’ 0,2 pe săptămână. La cea de-a doua monitorizare (la 10 săptămâni dede’ sfârșitul tratamentului), evacuările au crescutde’ 3,4 pe săptămână, iar clisma nu a mai fost utilizată.

Deși scala Bristol Stool Scale nu a arătat nicio diferență între înainte și după studiu, QPGS a arătat o creștere a frecvenței evacuărilor dede’ 1-2 ori pe săptămânăde’ 3-6 ori pe săptămână,co’ o reducere a efortului dede’ “întotdeauna”de’ “uneori”. În plus, a fost obținută o continență fecală completă.

Discuție

S-a demonstrat că OMT ameliorează constipația în cazurile de sindrom Pitt-Hopkins. Acest rezultat este deosebit de important deoarece, întrucât cauza constipației în acest sindrom este necunoscută, dieta șide’xativele sunt adesea ineficiente.

Probabil, în spatele acestui tip de constipație se află implicarea sistemului nervos autonom, în special a sistemului nervos enteric, a cărui interacțiuneco’ sistemul nervos central în cazul tulburărilor neurologice estepo’va’bilită. Într-adevăr, tulburările sistemului nervos central au adesea manifestări enterice și, invers, tulburările enterice au adesea repercusiuni asupra sistemului nervos central. În plus, genele asociate sindromului Pitt-Hopkins sunt exprimate și în celulele gliale ale sistemului nervos central, unde influențează migrația și diferențierea neuronală, afectând astfel posibil sistemul nervos enteric și, prin urmare, motilitatea intestinală.

OMT ar putea, prin urmare, să amelioreze constipația prin reglarea sistemului nervos enteric, autonom și central și prin restabilirea mobilității viscerale, a funcției respiratorii și a circulației venoase și limfatice. Din aceste motive, nervul vag a fost tratat în acest studiu prin intermediul rădăcinilor sacrale, al tractului T6-T12 legat de funcția gastrointestinală superioară și al tractului T12-L2 legat de jumătatea stângă a colonului. Este posibil ca manipularea coloanei vertebrale să fi contribuit, de asemenea,de’ o reechilibrare autonomă între ramurile ortosimpatice și parasimpatice. Este posibil ca manipularea viscerală să fi ajutatde’ reducerea tensiunii fasciale în tractul gastrointestinal superior și în tractul colic distal, în timp ce tehnicile directe asupraco’tiei toracice și a diafragmei toracice ar fi putut îmbunătăți vascularizația sanguină și limfatică intestinală, reducând astfel inflamația enterică.

Limitările acestui studiu constau în cooperarea limitată a pacientului, ceea ce a redus posibilitatea de a efectua o OMT corectă din punct de vedere tehnic, și în lipsa examinărilor histologice ale mucoasei intestinale.

Deoarece sindromul Pitt-Hopkins este extrem de rar, rezultatele acestui studiu sunt deosebit de importante și ar trebui să fie investigate în continuare, deoarece OMT ar putea fi o terapie non-invazivă, sigură, eficientă pe termen lung, care ar putea îmbunătăți calitatea vieții copiilorco’ sindromul Pitt-Hopkins și a familiilor acestora.