Un studiu randomizat controlat pentru a compara diferite locuri de aplicare a împingerii de mare viteză și lățime redusă asupra parametrilor de integrare senzorio-motorie

Participanți

• Număr: 86 de persoane (49 de femei și 37 de bărbați).
• Criterii de includere: vârsta între 18 și 50 de ani; antecedente de durere cervicală recurentă și persistentă fără a fi căutat tratament; absența durerii în momentul studiului.
• Criterii de excludere: lipsa disfuncției coloanei vertebrale în timpul evaluării chiropractice; prezența implanturilor metalice în craniu; antecedente de durere severăde’ nivelul gâtului (durere mai mare de 6 din 10); prezența unei patologii severe a coloanei vertebrale (de exemplu, tumori, fracturi, infecții, hematoame, disecție arterială cervicală); să fi primit thrust pentru altceva decât durerede’ nivelul gâtului în cele 7 zile anterioare studiului.
• Grupuri de studiu: 2 grupuri obținute prin randomizare
  • Grupul 1: împingerea pe vertebrele disfuncționale, 43 de persoane (23 de femei și 20 de bărbați, vârsta medie 24,41 ani).
  • Grupul 2: împingerea pe vertebre sănătoase, 43 de persoane (26 de femei și 17 bărbați, vârsta medie 24,83 ani).

Intervenții și evaluări

• Evaluarea regiunii vertebrale cervicale în vederea depistării vertebrelor disfuncționale sau subluxate.
• Evaluarea amplitudinii componentei N30 a SEP înainte și imediat după operație.
  • PESCO au fost evocate prin stimularea nervului median al mâinii dominanteco’ ajutorul unui stimulator electric.
• 1 ședință de tratament (împingerea a fost aplicată o da’tă pe persoană).
• Împingerea pe vertebrele cervicale disfuncționale:
  • Tehnică de amplitudine mică și viteză mare, direcționată către un segment cervical disfuncțional (restricție de mișcare, durere care poate fi indusă prin mișcare sau palpare, musculatură hipertonică sau alterare articulară);
  • În cazul în care există mai multe vertebre disfuncționale, a fost aleasă cea mai superioară sau cea mai craniană;
  • administrare a împingeriico’ ajutorul unui instrument portabil pentru ava’nda’rdiza parametrii de aplicare a manevrei.
• Împingerea pe vertebrele cervicale sănătoase:
  • tehnica de mare viteză și amplitudine redusă, direcționată către un segment spinal fără disfuncții;
  • vertebra sănătoasă a fost aleasă ca fiind cea mai îndepărtată de vertebrele disfuncționale;
  • administrare a împingeriico’ ajutorul unui instrument portabil pentru ava’nda’rdiza parametrii de aplicare a manevrei.
• Evaluarea și împingerile au fost efectuate de un chiropracticianco’ o experiență de peste 10 ani.

Rezultate

• Rezultatul primar: aplicarea împingerii pe vertebrele disfuncționale a indus o reducere semnificativă din punct de vedereva’tistic a amplitudinii N30 în comparațieco’ cea dinaintea manevrei, în timp ce aplicarea împingerii pe o vertebră sănătoasă a arătat o creștere nesemnificativă a amplitudinii N30.
• Analiză suplimentară: În grupul în care au fost tratate vertebrele disfuncționale, au fost efectuate 25 de împingeride’ nivelul vertebrei C1, 14de’ C2 și 4de’ C3. În grupul în care au fost tratate vertebrele sănătoase, au fost efectuate 17 împingeride’ C3, 16de’ C2, 8de’ C1, 1de’ C5 și 1de’ C6, iar distanța maximă între vertebrele sănătoase și cele disfuncționale a fost de două vertebre.

Discuție

O împingere aplicată pe un segment cervical disfuncțional al coloanei vertebrale este capabilă să reducă amplitudinea componentei N30 a SEP, spre deosebire de o împingere aplicată pe un segment sănătos. Acesta este un rezultat relevant, deoarece scăderea N30 sugerează modificări ale activității senzorio-motorii în cortexul prefrontal.

Acest studiu este în concorda’nțăco’ studiile pe animale, în care s-a demonstrat că împingerile maximizează intrările aferente proprioceptive și răspunsurile fusului neuromuscular. În consecință, pentru a promova recuperarea unei anumite funcții senzorio-motorii, este esențial să se evaluezeco’ atenție segmentele coloanei vertebrale cervicale, astfel încât să se aplice împingereade’ un segment care este de fapt disfuncțional.

Deși studiile anterioare, inclusiv o analiză sistematică, nu au arătat o diferență între împingerile aplicate pe segmente disfuncționale și cele aplicate pe segmente sănătoase în ceea ce privește măsurile de rezultat clinic (de exemplu, durerea, pragul durerii sau forța de prindere), trebuie remarcat faptul că, în aceste studii, conceptul de “segment disfuncțional” nu a fostpo’ definit și, prin urmare, este posibil ca ambele grupuri experimentale să fi primit împingeri în locuri disfuncționale. În plus, în unele studii, împingerile au fost aplicate în conformitateco’ o decizie a priori a investigatorilor și nu în urma unei evaluări clinice. O altă limitare poate fi găsită în parametrii măsurați: intensitatea durerii sau dizabilitatea percepută sunt de fapt supuse și pot fi influențate de așteptările pacientului. Ca să nu mai vorbim de faptul că acestea pot necesita mai multe ședințe de terapie, și nu doar o singură împingere. Pentru a evalua da’că împingerile induc schimbări reale și imediate, sunt necesare măsuri mai obiective,co’m ar fi tehnicile de imagistică. Cu toate acestea, razele X nu sunt potrivite, deoarece emit radiații ionizante, iar unele RMN-uri sunt deosebit de scumpe.

Aceste rezultate negative privind durerea în urma aplicării împingerilor sunt totuși prezente și fac imposibilă furnizarea de indicații corecte privind aplicarea împingerilor în caz de durere.

Având în vedere că componenta N30 a SEP derivă din procesarea somatosenzorialăde’ nivel prefrontal, da’r și din activitatea altor zone,co’m ar fi cortexul senzorial primar, ganglionii bazali, talamusul, zonele premotorii și cortexul motor primar, împingerile pe vertebrele disfuncționale ar putea implica activarea circuitelor senzoriale proprioceptive paravertebrale. În caz de disfuncție, fibrele musculare din mușchii paravertebrali profunzi se pot atrofia, pot suferi infiltrații grase și procese fibrotice, precum și alterări ale fusurilor neuromusculare, modificând astfel în mod negativ procesarea și organizarea cortexului senzorio-motor primar. Această alterare ar favoriza apariția și cronificarea durerii, deoarece se știea’ că, în cazul durerii, există adesea o reorganizare complexă a hărților senzorio-motorii ale creierului (homunculi). Prin modificarea activității acestor cortexuri, împingerile par să aibă potențialul de a “reînvia” aceste circuite. Prin urmare, sunt necesare studii suplimentare pentru a evalua pe deplin relevanța clinică a rezultatelor acestui studiu.

Desigur, acest studiu este limitat de faptul că a aplicat doar un singur impuls pe persoană, ceea ce nu reflectă un plan de tratament clinic real. În plus, amplitudinea N30 a fost măsurată doar imediat după împingere: prin urmare, fără o monitorizare, nu este posibil să se știeco’m evoluează acest efect. În plus, având în vedere diferențele neuromusculare anatomice și funcționale, rezultatele acestui studiu nu pot fi generalizatede’ alte segmente spinale. În mod similar, având în vedere că s-a folosit un instrument pentru a aplica împingeri, rezultatele nu pot fi extinsede’ alte metode de aplicare, deși reducerea amplitudinii N30 constatată în acest studiu este destul de comparabilăco’ cea constatată în studiile în care împingerile au fost aplicate manual. O altă limitare este faptul că nu au fost măsurate rezultatele clinice (de exemplu, scăderea durerii sau îmbunătățirea amplitudinii de mișcare) și, prin urmare, nu este clar da’că modificarea amplitudinii N30 are consecințe reale. Studiul a fost efectuat apoi pe adulți tineri: prin urmare, ar trebui să se înțeleagă da’că orice modificări degenerative legate de vârstă ar putea interferaco’ mecanocepția indusă de împingere. Rezultatele nu pot fi apoi generalizatede’ populațiile de persoaneco’ patologii specifice,co’m ar fi radiculopatia cervicală sau hernia de disc. În cele din urmă, chiropracticianul știa da’că efectua o împingere pe o vertebră disfuncțională sau sănătoasă, ceea ce ar fi putut introduce o prejudecată în rezultate.